Revista Ofranda Literară Nr.6-7

Corp subțire down comentariu l utiliser, Volum 4 - Universitatea „Dunărea de Jos”

PDF. - full text - Dunarea de Jos

Sub această umbrelă teoretică s-ar cuveni situată, prin urmare, multitudinea de manifestări concrete, plurimorfe, ale nuvelisticii româneşti în discuţie. Oarecum polemic la adresa opiniei citate, Liviu Papadima suplimentează binomul prin componenta Observaţie, respectiv cu preocuparea prozei şi a nuvelei paşoptiste de a cartografia şi de a ierarhiza realitatea vremii. Raportul concurenţial Memorie versus Imaginaţie explică invazia categoriilor literare ale memorialisticii în întreg teritoriul ficţiunii.

Faptul este demonstrat de Mihai Zamfir şi este pus pe seama nevoii, resimţite de autorii sfaturi de greutate pierde, de a-şi autentifica scrierile narative.

Dat fiind statutul incert al prozei româneşti la începuturile ei, datorat, în principal, autorităţii modelului literar şi existenţial poetic, valoarea estetică se bizuie pe complementaritatea dintre emoţie, sinceritate, autenticitate şi autobiografie.

Corelată cu incapacitatea aproape generală de invenţie epică, a scriitorilor români ai perioadei, această stare de fapt a dus, în mod firesc, la umplerea tiparelor Memoriei literare cu încărcătură autobiografică implicit literaturizată. Instrumentarul favorit al literaturizării este cel melodramatic, bazat pe perspectiva maniheistă asupra lumii şi pe o retorică specifică: coincidenţe numeroase regimul coincidenţelor poate fi investit cu funcţia de principal motor narativ şi diegetic, aşa cum se întâmplă în Buchetiera de la Florenţa, în cadrul căreia suita de coincidenţe face să progreseze naraţiunea şi, în parte, decide soarta eroilorsituaţii lacrimogene, lovituri de teatru şi posibilitatea amestecului de niveluri stilistice.

Toate acestea ar ilustra, potrivit lui Nicolae Manolescu, apartenenţa prozei paşoptiste la romantismul de tip Biedermeier.

Calaméo - Revista Ofranda Literară Nr

La nivelul scriiturii, însă, cultura, spiritul critic, rezervele estetice, maliţiile şi ironiile prozatorilor români, familiarizaţi cu literaturile apusene, produc amestecuri inedite de realitate literaturizată, pe suport auto biografic cu funcţia de a legitima ficţiunea, şi reversul parodic, reacţia de disconfort intelectual provocată de nevoia de a apela la modele apusene mediocre şi de a le autohtoniza în limitele unei literaturi ce abia se năştea.

Astfel, nuvelei istorice, celei sentimentale şi melodramatice, precum şi celei de moravuri, i se adaugă nuvela exerciţiu de stil, metatextul care aspiră la a deconstrui, în special cu mijloacele parodiei, modelele de literaritate ale vremii. Fundamentat pe o restricţionare a strategiilor narative, pe favorizarea netă a relatării la persoana I singular şi facilitând, astfel, invazia biografismului şi asocierea acestuia cu latura documentară a textelor narative, modelul melodramatic asigură, totuşi, garanţia ficţionalităţii tocmai prin rigiditatea frustrantă — pentru spiritele lucide ale epocii — a reţetei sale literare.

Naratorul adesea intradiegetic şi cu veleităţi auctoriale se comportă de multe ori despotic cu cititorul, dirijându-i cu autoritate lectura şi instaurând un pact de lectură univoc.

Revista Ofranda Literară Nr.6-7

La prima vedere, Istoria unui galbân, aparţinând lui Alecsandri, ilustrează tendinţele romantice şi modelele literare apusene ale epocii, exploatând, prin tablouri şi scene de moravuri, culoarea locală, dimensiunea etnografică şi sociologică a prozei Biedermeier. Pe baza personajului de tip picaro-conform tradiţiei literare de sursă spaniolă şi de secole XVI — XVII, un vagabond, un aventurier, un cerşetor care circulă dintr-o pătură socială în alta, dintr-o ţară în alta etc.

Actualizând strategic procedeul alegoriei, scriitorul îşi etajează textul, corelându-l cu două instanţe narative distincte, doi naratori care îşi asumă, fiecare, secvenţe distincte. Primul narator fixează cadrul — rama — istorisirilor celor de-al doilea şi asigură, prin relatarea la persoana întâi şi printr-o serie de similitudini biografice cu autorul redactor la Propăşireaprezumţia de autenticitate şi de credibilitate.

Acest narator îşi recuză, însă, discursul satiric, punându-l pe seama celui corp subțire down comentariu l utiliser doilea narator, un galben olandez cu certe veleităţi scriitoriceşti.

Discuție Utilizator:Firilacroco/Arhiva - Wikipedia

Dubla schemă a comunicării, astfel instituită, antrenează un naratar prim — cititorul virtual — căruia i se adresează satira socială şi morală a timpului, şi un naratar secund, real în ţesătura textului, o para turcească.

Rezultă de aici un inventar de producţii literare sau pseudo literare — un metatext sui generis — care actualizează şi judecă acid modelele literare ale epocii. În ţesătura istorisirii, dialogul intertextual îşi face loc cu putere, printr-un lanţ de parodii bine conturate: parodierea modelului melodramatic însuşi, actualizat ca istorie de dragoste a celor două monede, din care nu lipsesc lovitura de teatru, recunoaşterea spectaculoasă, descrierea frumuseţii feminine şi a celei masculine şi confesiunea obligatorie; parodierea — prin prezenţa unor elemente ce fac posibilă recunoaşterea modelului apusean — romanul de capă şi spadă, sau parodia Desperarea, o demonstraţie pe dos de virtuozitate poetică ce sancţionează reţeta poetică a epocii.

corp subțire down comentariu l utiliser

Nuvela lui Negruzzi, O alergare de cai, rescrie, metatextual, acelaşi model melodramatic, optând pentru procedeul contrapunctării a două istorii şi a două corp subțire down comentariu l utiliser spuse de doi naratori distincţi. Acest prim narator prezintă lumea bună a Chişinăului şi slujeşte de naratar celui de-al doilea narator, doamna B. Aceasta din urmă relatează povestea nefericită de dragoste a Olgăi — înţesată cu elemente ale recuzitei sentimentale şi melodramatice — asigurând textului garanţia de autenticitate şi încărcătura emoţională obligatorie.

Căci doamna B. De altfel, pe tot parcursul relatării doamnei B. Exploatând valoarea de document autentic a scrisorii, naratorul îşi joacă mai departe rolul melodramatic şi, ca orice înşelat în dragoste, mimează actul retragerii din lume sau al Şi pentru ca ascuţimea critică a demersului parodic să fie şi mai evidentă, se inserează în text, pe baza procedeului mise en abîme, un rezumat al întâmplărilor şi al tipologiei literare a personajelor, ilustrate de nuvelă, precum şi al strategiilor deconstructive ale noului tip nuvelistic exersat de Negruzzi.

Epilogul pseudo istoriei de amor dintre narator şi doamna B. Întors în Chişinău, după douăzeci şi doi de ani, naratorul face o vizită doamnei B. Ai pleşuvit?

Referinţe Bodiu, A. Şapte teme ale romanului postpaşoptist, Piteşti: Paralela Curticăpeanu, D. Vasile Alecsandri prozator, Bucureşti: Minerva. Manolescu, N. Istoria critică a literaturii române, vol. I, Bucureşti: Minerva.

corp subțire down comentariu l utiliser

Muthu, M. Negruzzi, C. Păcatele tinereţelor, Bucureşti: Minerva. Papadima, L. Literatură şi comunicare.

Volum 4 - Universitatea „Dunărea de Jos”

Relaţia autor—cititor în proza paşoptistă şi postpaşoptistă, Iaşi: Polirom. Zamfir, M. Din secolul romantic, Bucureşti: Cartea Românească.

During the revolutionary year ofthe short story, for instance, which was one of the most prolific literary forms, was characterized by relative submissiveness to the European literary patterns accounted for in the ironic and parodic discourse overtones. The parodic style developed by Vasile Alecsandri or by Constantin Negruzzi in several varieties of literary proves the transparency of a critical spirit bearing upon the creative art of literary criticism performed during the same period.

corp subțire down comentariu l utiliser

S-a remarcat de multă vreme tendinţa literaturii române de a se sincroniza cu literatura europeană occidentală, fapt ce scoate în evidenţă, într-o manieră cu totul specială, statutul femeii văzut prin prisma literaturii. În timpul perioadei paşoptiste, una dintre cele mai fertile forme literare, nuvela, se caracterizează prin relativa supunere faţă de modelele literare europene precum şi prin exerciţiul ironic şi parodic. Demersul parodic se dezvoltă în mai multe variante în practica literară a lui Vasile Alecsandri sau a lui Constantin Negruzzi şi demonstrază existenţa spiritului critic şi a lucidităţii care însoţesc, în perioada menţionată, actul creaţiei literare.