Despre prietenie, de Angela Iconaru

Dacă te văd că plângi, nu am să-ţi spun că mă voi ruga pentru tine. Ai putea să înţelegi că nu am timp pentru tine şi-i rog pe zei să te ajute. Am să mă duc şi am să cumpăr cea mai ieftină sau cea mai scumpă ciocolată şi am să vin la tine să o mâncăm împreună. Ne vom îngrăşa împreună, vom povesti prostii împreună, iar ciocolata aia, bună sau proastă, va avea de atunci înainte gustul prieteniei şi va fi cea mai bună ciocolată din lume. Am să-ţi ofer din timpul meu, o bucăţică din viaţa mea limitată ca timp.  

Dacă te văd că râzi, am să vin să râd alături de tine. Ai să înţelegi că fericirea ta nu mă umple de invidie. Uneori, fericirea celuilalt este mai greu de suportat decât suferinţa lui.

N-am să îţi spun niciodată că nu pot trăi fără tine. Ai putea înţelege că mă folosesc de tine. Mai bine am să te fac sa simţi că, dintre sutele de oameni pe care îi cunosc, aleg să îţi ofer ţie din timpul meu.

N-am să râd niciodată de bucuriile sau de tristeţile tale, spunându-ţi că nu contează. Mă voi bucura alături de tine oricare ar fi motivul: că ţi-au ieşit analizele bine sau că ai găsit o coafeză bună, că ţi-a intrat copilul la facultate sau că ai găsit loc de parcare, că ai un job nou sau că ai făcut o supă bună. Mă voi întrista alături de tine fără să judec sau să banalizez. Este dreptul tău să suferi că te-ai îngrăşat sau ai slăbit, că ai ars friptura, că îţi vomită pisica sau că părinţii tai nu se simt prea bine, că nu eşti bine în cuplu sau că vecinul şi-a luat un câine care latră noaptea.

Și am să fac toate astea dezinteresat, fără să aştept acelaşi lucru în schimb.