Yetica (de Vlad Dimitriu)

foto credit Diana Mihail

foto credit Diana Mihail

Yetica
artă poetică pentru locul comun
MOTTO :
“Masele îl cunosc pe preşedinte de la televizor. Nu l-a
văzut nimeni în carne şi oase. Tot de
la televizor îl cunosc şi pe răţoiul Donald. Pe răţoiul
Donald însă, îl cunosc mai bine. Aşa a fost
întotdeauna.”
Vlad Dimitriu


yeti nu poate fi cunoscut decât în sălbăticie.
Dacă mâine la Gara de Nord yeti va coboarâ din tren, el traversează peronul mergând
la metrou, nimeni, dar absolut nimeni nu îl recunoaşte. Nimeni din metrou nu îşi dă
seama că cel care se sprijină de bară e de fapt yeti şi după ce iese la universitate şi se
asează pe marginea de piatră a fântânii, tot nu la
recunoscut nimeni.
yeti ştie că el e yeti.
yeti ştie întotdeauna că el e yeti. Din această cauză nu trebuie să ştie şi ceilalţi cine
e. yeti nu mai poate minţi niciodată în legătură cu el pentru că deja ştie foarte clar cine e.
El e yeti.
yeti nu încearcă.
yeti nu işi propune niciodată să facă ceva. El ştie cumva întotdeauna ce va face şi
face doar acele lucruri pe care ştie că le va face. El face lucrurile pur şi simplu, el nu
incearcă să le facă.
yeti e singur.
yeti e întotdeauna singur. El trebuie sa fie singur în orice moment pentru a putea sta
întro
poziţie corectă faţă de ceilalţi. Dacă ar deveni melancolic şi ar fugi între oameni
pentru iubirea lor ei nu lar
iubi ca yeti pentru că nu lar
recunoaşte, deci nu ar putea fi
iubit deloc.
yeti nu are opţiuni.
yeti ştie întotdeauna ce vrea, el nu trebuie să aleagă. De aceea noi îl putem cunoaşte
pe yeti doar in sălbăticie, acolo unde trăieşte. Lumea noastră nu e bună pentru el, pentru
că în lumea noastră poţi alege modul în care faci lucrurile.
yeti nu e prost.
yeti nu cunoaşte data exactă la care va muri. Este singurul lucru la care îi rămâne să
se gândească. yeti gândeşte.
yeti aşteaptă.
yeti întotdeauna aşteaptă şi nu se grăbeşte niciodată. El ne aşteaptă şi pe noi şi
trebuie să mergem la el în sălbăticie. Dacă nu îl intâlnim acolo înseamnă că nu am reuşit
săl
recunoaştem şi va trebui să mergem de mai mult ori. La un moment dat îl vom
cunoaşte.
yeti nu e Iisus Hristos.
yeti şi Iisus Hristos sunt două persoane diferite. yeti e doar om pe când Iisus Hristos
mai face parte şi dintro
treime dumnezeiască care a creat si conduce această lume.
Totul poate fi advertised.
Nu mai e nimic care să nu poată fi advertised. Înafară de yeti, căci el nu poate fi atins
astfel. Noi nu trebuie să ne gândim acum la yeti.
Familia trebuie să părăsească societatea.
Familia nu mai poate fi celula de bază a societatii. Ea trebuie trimisă în sălbăticie.
Acolo e suficientă iubire pentru toţi.
Să lucrăm în yeti.
Toată lumea munceşte şi din cauza asta lucrurile stau pe loc. Trebuie să lăsăm
deoparte lucrarea noastră şi să mergem la yeti.
Puţin mai mult.
Aceasta trebuie să fie măsura cu care vrem acasă şi pe stradă. Pentru ca lucrurile să
rămână în siguranţă trebuie să ne indepărtăm de ele. Cu timpul trebuie să vrem din ce în
ce mai puţin mai mult.
Momentul e primul care trece.
Apoi au loc lucrurile. Durata dintre trecerea momentului si lucrurile care au mai apoi
loc în el este un coridor îngust şi prost luminat. În el se afişează rezultatele şi în el poţi
scăpa.
Cu timpul se adună lucrurile.
Lucrurile nu sunt încă de la început împreună. Ele îşi strâng de pe locurile lor
mâinile lungi şi se ţin împreună. Nu vreau să spun că lucrurile ar avea nu ştiu ce mâini, ar
fi o prostie. Lucrurile însă se strâng în felul acesta.
Odată strânse ele nu se despart.
Nu poţi urmări niciodata cu privirea ceva care cade, ochiul tău nu poate urmări
cumsecade un lucru în cădere. Pentru a dobândi vederea lucrurilor căzătoare, trebuie să
cazi cu ele.
În sălbăticie lumina nu face umbră.
Acolo lucrurile nu pot sta cu nici o parte împotriva luminii. Fiecare dimensiune în
care se aşează un lucru are o singură linie pe direcţia din care soseşte lumina. De aceea în
sălbăticie poţi ţine minte oricâte lucruri.
Un yeti poate recunoaşte alt yeti.
E suficient săi
aducem o bucată infimă dintrun
spaţiu părăsit în mişcare de alt
yeti. El va recunoaşte întotdeauna şi va privi îngândurat căci între un pahar gol şi unul
plin el nu va alege nici unul.
Lupta între popoare e un factor de stres.
Popoarele din Europa de Est au o singură şansă să scape de obiceiurile lor
nesănătoase. Trebuie să adopte altele. În felul acesta vor cunoaşte lucrurile pe dinăuntrul
lor.
Medicul trebuie chemat la primele simptome.
El îşi va lăsa lucrul său şi va veni la căpătâiul pacientului. Din această poziţie
medicul va ieşi cu greu, răsturnând unele obiecte şi vorbind puţin mai tare. Pacientul
trebuie lăsat pe margine până la primele semne de însănătoşire.
Omul nu a ajuns încă pe lună.
Omul nu a plecat niciodata dintrun
loc în care a ajuns. Omul nu sar
întoarce
niciodată dintrun
asmenea loc, îi duce acolo pe cei dragi. Omul trebuie să meargă mai
înainte.
Captarea e un lucru desăvârşit.
Oricât de departe ar fi cealaltă persoană, puteam vorbi cu ea prin telefon. Telefonul
învinge distanţele şi pantele însorite, versantele împădurite şi liniştea apelor.
Strângerea cărţilor e un lucru rău.
Cărţile multe ucid sufletul şi îl aruncă în ungherul negru. De acolo sufletul tânjeşte
spre sălbăticie ca cerbul după răcoarea izvorului atunci când a înghiţit ierburile acre şi
jigăniile ce aleargă prin ele. yeti nu cunoaşte cărţile şi nimic nul
tulbură în sufletul lui.
Pielea secretă o substanţă.
Întotdeauna stăm jos în case şi la servici. Este civilizat ca în tot timpul să ne aşezăm.
Oamenii trebuie să stea cel mai mult în picioare.
Copiilor nu le e frică de moarte.
Copiii pot aprecia foarte exact mărimile obiectelor şi intenţia cu care construim. Ei
pot hotărâ foarte repede cele mai importante lucruri. De aceea trebuie săi
ducem la yeti
incă de la început pentru că el are barbă.
Noi nu avem darul de a zbura.
Nimeni nu poate să zboare prin propriile forţe deasupra pământului. Suntem
singurele fiinţe care cunosc dansul. Acesta e cel mai important mesaj pe care îl transmitem
generaţiilor viitoare.
1
În mătasea prafului râd paşi de tânăr leopard.
Pe sub crinolina merilor, pe sub păsările pline de ouă alerg.
Bucuros mă ascund în joacă prin aer aşa cum marea îşi ascunde sarea nevăzută printre
miile de peşti.
Lumina cade răpusă din cer peste fructele adormite în iarbă, nu le trezesc, dau ocol umbrei
mele.
Am să ajung în sălbăticie, am să îmi construiesc o colibă acolo.
Mie
poftă să numesc câteva lucruri şi să râd tare când le revăd.
Acolo lucrurile numite de mine rămân astfel şi mă recunosc imediat ca stăpân.
Poţi alerga cu o câmpie de lucruri după tine care se bucură şi fac tumbe în tot locul.
Cele nenumite se feresesc sperioase din cale.
Mici şi lăcrimoase, lucrurile au ochi cu care ne privesc.
Bunăoară un briceag de buzunar mă vede ca pe un briceag de buzunar şi o lentilă mă vede
ca pe o altă lentilă.
2
În tăişul lamei vieţuiesc ghemuite o sută de lacăte ferecate.
În pubisul alb seascund
o sută de lame care taie neîncetat ombilicul încruntat al pâini.
Aceste fapte stau la baza filosofiei marxiste.
Am să merg în sălbăticie şi patru lucruri voi lua cu mine.
Patru lucruri voi lua la drum.
Luciul stăpânit al mâinilor careau
ridicat închisorile din blocuri si plantaţiile metalice de
la marginea oraşelor.
Ouăle de porumbel din streaşina universităţii.
Cafeaua neagră a ministerelor în care îşi oglindeşte nevătămată ochii plini de grăsime
prostia acestui veac.
Pozele de când eram mic, de la nunta mamei cu tata şi de la popasul făcut acolo în război
de bunicul meu.
Vor fi cu mine străbătând urina amiezelor şi spovada nesfârşită a ierbii, pietrele una peste
alta şi bălţile nestatornice ale depărtării.
Ma grăbesc.
Glezna mea va întâlni limba subţire şi rece a şarpelui, pe ea am să calc trecând deasupra
prăpastiei.
3
Cei care nu au văzut încă merele stricate murind lângă trunchi şi pâinea uscată pe
scândura de lemn a mesei.
Cei care nu au văzut încă în ochii oraşului laptele monedei şi diavolii de poliomelită ai
bursei.
Cei care nu au văzut încă grandioasa origine a serii şi mâinile obosite de jeg ale sălilor de
aşteptare.
Cei care poartă haine scumpe făcute din propria lor piele şi beau saliva caldă a
televizoarelor.
Cei care regretă totul şi se tem ca lucrurile să nu se reîntoarcă.
Cei care şiau
mâncat in joacă minţile cu care îşi cumpără imensele sexuri din sufragerii.
Cei care invaţă munca maşinilor şi politeţea cancerului din mape.
Cei care îşi amestecă limbile în gura acestei sărbători nesfărşite.
Cei care nu se mai pot opri din mâncat.
Cei care aplaudă neîncetat.
Cei care trăiesc sănătos primele lanţuri libere.
Capitalul.
4
Cerşetorii trebuie să ştie câteva lucruri înainte să iasă pe stradă pentru cerşitul lor.
Va veni cineva care va cumpăra toate lucrurile şi toate lucrurile vor fi ale lui.
Acum lucrurile nu aparţin încă nimănui din cauza dreptului garantat tuturor la
proprietatea privată.
Acum nu se poate spune nimic serios din cauza dreptului la liberă exprimare.
Suntem astfel oameni deoarece acesta este un statut consfiinţit prin drepturile omului.
Am putem fi măsuţe de cafea sau iepuri de casă dacă legea ar permite asemenea cetăţenii.
Însă trebuie ca toată lumea să ştie că întro
bună dimineaţă, odată cu începerea
programului de muncă, toate lucrurile vor trece în proprietatea cuiva.
La orice preţ se va adăuga o taxă unică.
Taxa de loc comun.
Din ea se vor construi cel mai mare căluţ de plastic şi cel mai înalt pod peste Pământ.
Se va inaugura expozitia permanentă a tuturor lucrurilor.
5
Toţi avem aceeaşi grupă de sânge câştigat din acelaşi salariu.
Ne e frică din aceiaşi părinţi, ca şi când dintro
dată toţi morţii mamelor noastre ar învia
dacă am lipsi de la serviciu.
Medicii ne prescriu aceleaşi boli şi murim în acelaşi accident fără deosebire.
Suntem fraţii noştri mai mici.
Avem posiblitatea şi facem tot ce ne stă în putinţă.
Leşinul lustruit al coridoarelor şi mocheta sedată a companiilor noastre e singura amintire
care nea
mai rămas de trăit.
Nici ţipătul de porc înjunghiat al loteriei, nici fierea răutăcioasă a medicamentelor nu ne
mai sperie.
Dacă mâine prostia noastră ar cunoaşte margini, neam
opri stingheriţi lângă ele şiam
sta
să ne tragem puţin sufletul.
Căci a fost un drum lung până aici.
6
Mam
îmbolnavit şi mam
vindecat de atâtea ori încât am pierdut deja socoteala.
Odată la zece ani miam
schimbat toate celulele din corp, odată la zece ani miam
schimbat toate hainele.
Fiecare zi a trecut pentru ultima oară.
Am fost un tâlhar rupând mâinile mamei pentru a prinde, luândui
tatălui meu picioarele
pentru a merge cu ele.
Nu am dat nimic înapoi din ce am luat şi nu am adus cu mine nimic.
Prin gândul acrişor al merilor trec.
Drumul drept sub zbor de lişiţă beată deamor,
drumul vechi ca un muget.
7
În dimineaţa aceasta la ora patru fix, toţi copiii sau
născut cu cruciuliţe la gât şi moartea
şia
ridicat fusta în faţa bătrânilor.
La ora şapte fix, din toate mijloacele de transport a coborât în birourile bancherilor
populaţia grăbită săşi
schimbe numele.
Pe la ora cinci şi trei zeci şi opt de minute, toate trenurile din gară au fost umplute până la
refuz de bagaje, iar oamenii rămaşi pe peron au fulturat emoţionaţi batiste albe sacoşelor şi
valizelor care au plecat.
Seara, la ora zece şi jumătate sa
dat o mare recepţie, la care au participat toate familiile
din oraş, toţi preşcolarii, tinerii şi vârstnicii, întreaga populaţie activă şi cei pensionaţi sau
afectaţi de boli profesionale.
La ora unsprezece şi cinzeci şi şapte de minute sa
tăiat gâtul mieilor şi au fost aruncaţi în
canal.
8
Aparatele au fost răpite în slavă şi în faţa lor sa
arătat o răţuşcă de cauciuc.
Aceasta e doar o închipuire a lucrurilor.
Căci aici lucrurile pot avea închipuiri dintre cele mai nefireşti.
Văd automobile petrecândumă
suspicioase cu privirea şi punând pe seama mea tot felul
de fapte.
Cunosc nemulţumirea veozei şi bucuria tâmpită a furculiţelor.
Neîncrederea din sertare şi aerul superior al iluminatului stradal.
Peste toate se întinde locul de muncă.
Dacă pun aici un obiect, locul acesta rămâne neocupat.
Obiectele sunt atât de dense încât produc continu un sunet dureros.
Aşa cum mâna care le poate ţine pe toate nu se ţine pe ea, aşa nici locul acesta nu se
găseşte pe sine.
În sălbăticie întâlneşti cuvinte ale căror litere nu le cunoşti şi litere care sunt fiecare câte
un cuvânt.
Cuvintele sunt pentru ele însele şi nici un lucru nu are nevoie de un cuvânt pentru a sta în
privire.
Dacă pentru fiecare obiect ar exista câte un cuvânt nu sar
mai putea face nimic.
De aceea în sălbăticie poţi face mai multe lucruri deodată fără săţi
pierzi cumpătul.